Comunicat de presă

 

          La data de 25.06.2020, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ţ.C.F pentru săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată şi agravată, prev. şi ped. de art. 9 alin.1 lit. c, alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen. (17 acte materiale).

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost stabilit de către organele judiciare la suma de 1.082.259,14 lei.

             

 

          În sarcina inculpatului Ţ.C.F. s-a reţinut că în perioada martie 2013 – iulie 2014, în calitate de administrator al FORTPLASS EXIM S.R.L. Cluj-Napoca, în scopul diminuării obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului, aferente unor operaţiuni comerciale desfăşurate în mod real, a contabilizat în  şaptesprezece declaraţii fiscale operaţiuni comerciale fictive.

Operaţiunile fictive au privit achiziţii desfăşurate în perioada martie 2013 – iulie 2014, în valoare totală de 5.553.882,41 lei, de la zece societăţi comerciale care nu au confirmat livrările sau le-au confirmat parţial. Totodată, ŢCF a introdus în contabilitatea societăţii cheltuieli fără nicio bază, în scopul obţinerii de avantaje fiscale prin deducerea de TVA aferentă.

Cercetările au arătat că ŢCF a avut o activitate infracţională de sustragere de la plata taxelor şi impozitelor folosindu-se de FORTPLASS EXIM S.R.L. până în anul 2014.

În cursul anului 2020, ŢCF a fost arestat preventiv într-o altă cauză aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj în care acesta este cercetat pentru alte infractiuni de evaziune fiscala savarsite in perioada 2014-2020 in calitate de administrator a alte patru societati comerciale. In aceasta cauza s-au desfăşurat percheziţii de amploare la 12 locaţii din judeţele Cluj şi Arad.

         

Facem precizarea că începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale respectiv trimiterea în judecată sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul  prezumţiei de nevinovăţie.

 

 

BIROUL DE PRESA